Acestea sunt cele mai vechi mamifere descoperite vreodată! Au fost găsite înghețate pe teritoriul Canadei

În timp ce căutau aur în regiunea Yukon, Canada, exploratorii au găsit o altă comoară rară, și anume rămășițele înghețate ale unui ren și ale unui pui de lup, ambele mamifere cu o vechime de peste 50.000 de ani.

“Suntem asa de obișnuiți să lucrăm doar cu oase, încât să avem animale atât de vechi cu carne, piele și păr este ceva extraordinar. O întreagă lume străveche este readusă la viață prin această descoperire. Din câte cunoaștem în prezent, mumia de lup din Epoca de gheață descoperită acum este cea mai veche din lume. Probabil avem de-a face cu cel mai vechi țesut de mamifer din lume. Astfel de reni au fost hrană pentru populațiile indigene, mii de ani. De asemenea blana lor a fost folosită pentru îmbrăcăminte. Lupul menține echilibrul în natură, este considerat sanitarul pădurilor. Aceste descoperiri uimitoare sunt o mare oportunitate de a colabora cu guvernul Yukon și partenerii noștri din comunitate”, a declarat paleontologul Grant Zazula.

Yukon este acoperit cu păduri de molid astăzi, dar în trecutul îndepărtat regiunea era o tundră uscată și prăfuită. O diversitate de mamifere mari au călătorit în aceste zone inclusiv mamuții și urșii. Există mai multe operațiuni de exploatare a aurului în apropierea orașului Dawson City, iar exploratorii sunt obișnuiți să descopere fosilele unor animale demult dispărute. În iunie 2016, un miner a început să descopere renul și a anunțat autoritățile. Oamenii de știință au ajuns în regiune și au recuperat torsul mumificat, capul și doua membre laterale. O lună mai târziu, puiul de lup, bine conservat, a fost găsit la o altă mină din apropiere. Ambele animale au pielea, mușchiii și părul intacte.

Ambele mumii au cel puțin 50.000 de ani, limita pentru analiza radiocarbonului. Cu toate acestea, renul a fost găsit aproape de un strat de cenușă dintr-o erupție vulcanică vechi de 80.000 de ani, un indiciu mai bun pentru a determina vârsta sa reală!!!

Sursa: https://www.livescience.com/63609-ice-age-wolf-mummy.html
traducere și adaptare: Radu Ungureanu

Text preluat de pe site-ul CunoasteLumea.ro

Facebook Comments